Astazi o sa scriu total atipic .... o sa scriu despre ceva despre care nu am crezut ca voi scrie cat de curand sau vreodata - despre iubire .
Nu m-am considerat niciodata o romantica , nu am avut asteptari preconcepute de la prima noapte de dragoste , nu ma uit dupa rochii de mirese in vitrine si nu mi-am inchipuit in nici un fel momentul in care o sa ma casatoresc ( nici macar nu consider casatoria o necesitate , ideea unor hartii si a unei mari intalniri cu tot alaiul de oameni posibil nu ma incanta deloc ) .
Stop , am zis ca nu ma consider o romantica , dar sunt si am fost dintotdeauna o idealista . Nu am reflectat de multe ori la acest aspect dar cu siguranta sper si cred ca o sa intalnesc iubirea potrivita pentru tot restul vietii (aici e aspectul idealistic) si daca tot vorbim despre a visa la mine e simplu : un om pe care sa nu doresc sa -l schimb si sa nu doreasca sa ma schimbe sau altfel spus - o iubire libera . Ah , nu in nici intr-un caz nu vorbesc de suflete pereche :)) nu ma intereseaza sa contrazic pe nimeni dar ideea pur si simplu mi se pare o gogonata ..... poveste de adormit copiii ( se vede ca sunt hotarata sa folosesc metafore in loc de cuvinte puternice :)) ) , mai mult conceptul in sine imi pare o mare lasitate pentru ca implica faptul ca nu e nevoie sa lupti deloc pentru una dintre cele mai mari valori existente - iubirea, dar sa lasam asta pt un alt fir de idei .
Vad in jurul meu oameni fericiti , oameni mai putin fericiti , altii nefericiti si altii foarte nefericiti ...in dragoste . Mai vad insa inca un atasament la TOATE aceste categorii de oamenii ....ingradirea . Si fericirea si nefericirea e ingradita de mereu acelasi - CELALAT .
Poate mi -am pierdut eu acea naivitate copilareasca , poate frica ma impiedica sa cred in acea "pierdere de sine " in / fara umbra celuilalt ... sunt argumente pertinente nu as putea sa le numesc niciodata false si totusi ..... uneori limita dintre frica si curaj este foarte fina , sesizabila doar unei priviri profunde.
Nu am pretentia de a reflecta asupra esentei unei relatii , la urma urmei sunt doar un simplu observator , dar din aceasta pozitie imi pare ca singurii invingatori aici sunt cei ce iubesc pentru prima data : doar prima data esti capabil sa faci ceea ce este nu numai imposibil altfel dar si etic o oroare - sa NU-ti pese intr-un mod iremediabil si desavarsit de CELALAT (ingradirea) , sau altfel spus sa aduci la rang de arta ignoranta . O singura data , PRIMA data iubesti doar pentru TINE .
In rest , pentru fericiti sau nefericiti (.... in dragoste) totul este o palida imitatie a ignorarii , un amestec de rationalitate si minciuna , o dezicere de la propia datorie de sine , un mod subtil de a insela frica sau de a imita un drum in viata .
Sa nu fiu inteleasa gresit , cred ca actiunea de a iubi este una dintre cele mai frumoase , imi pare doar ca cel mai veritabil element in iubire este ca fiecare "jumatate" de cuplu sa detina calitatea de a fi fericita in interiorul relatiei si in afara ei .
Nu m-am considerat niciodata o romantica , nu am avut asteptari preconcepute de la prima noapte de dragoste , nu ma uit dupa rochii de mirese in vitrine si nu mi-am inchipuit in nici un fel momentul in care o sa ma casatoresc ( nici macar nu consider casatoria o necesitate , ideea unor hartii si a unei mari intalniri cu tot alaiul de oameni posibil nu ma incanta deloc ) .
Stop , am zis ca nu ma consider o romantica , dar sunt si am fost dintotdeauna o idealista . Nu am reflectat de multe ori la acest aspect dar cu siguranta sper si cred ca o sa intalnesc iubirea potrivita pentru tot restul vietii (aici e aspectul idealistic) si daca tot vorbim despre a visa la mine e simplu : un om pe care sa nu doresc sa -l schimb si sa nu doreasca sa ma schimbe sau altfel spus - o iubire libera . Ah , nu in nici intr-un caz nu vorbesc de suflete pereche :)) nu ma intereseaza sa contrazic pe nimeni dar ideea pur si simplu mi se pare o gogonata ..... poveste de adormit copiii ( se vede ca sunt hotarata sa folosesc metafore in loc de cuvinte puternice :)) ) , mai mult conceptul in sine imi pare o mare lasitate pentru ca implica faptul ca nu e nevoie sa lupti deloc pentru una dintre cele mai mari valori existente - iubirea, dar sa lasam asta pt un alt fir de idei .
Vad in jurul meu oameni fericiti , oameni mai putin fericiti , altii nefericiti si altii foarte nefericiti ...in dragoste . Mai vad insa inca un atasament la TOATE aceste categorii de oamenii ....ingradirea . Si fericirea si nefericirea e ingradita de mereu acelasi - CELALAT .
Poate mi -am pierdut eu acea naivitate copilareasca , poate frica ma impiedica sa cred in acea "pierdere de sine " in / fara umbra celuilalt ... sunt argumente pertinente nu as putea sa le numesc niciodata false si totusi ..... uneori limita dintre frica si curaj este foarte fina , sesizabila doar unei priviri profunde.
Nu am pretentia de a reflecta asupra esentei unei relatii , la urma urmei sunt doar un simplu observator , dar din aceasta pozitie imi pare ca singurii invingatori aici sunt cei ce iubesc pentru prima data : doar prima data esti capabil sa faci ceea ce este nu numai imposibil altfel dar si etic o oroare - sa NU-ti pese intr-un mod iremediabil si desavarsit de CELALAT (ingradirea) , sau altfel spus sa aduci la rang de arta ignoranta . O singura data , PRIMA data iubesti doar pentru TINE .
In rest , pentru fericiti sau nefericiti (.... in dragoste) totul este o palida imitatie a ignorarii , un amestec de rationalitate si minciuna , o dezicere de la propia datorie de sine , un mod subtil de a insela frica sau de a imita un drum in viata .
Sa nu fiu inteleasa gresit , cred ca actiunea de a iubi este una dintre cele mai frumoase , imi pare doar ca cel mai veritabil element in iubire este ca fiecare "jumatate" de cuplu sa detina calitatea de a fi fericita in interiorul relatiei si in afara ei .
