miercuri, 8 iulie 2009

Focul din interiorul tau (1) ...

... inseamna sa expimi cine esti ( sinteza din Brian Souza) . Ce se intampla daca inca nu ai aflat inca cine esti ? - fii tu insuti ( brazilianul :)) Ce se intampla daca e complicat sa fii tu insuti ? Ce gluma , de ce ar fi complicat sa fii tu , e natural prin urmare e usor ..... nu si daca traiesti in societatea de astazi , unde valorile exprima deja esente caraghioase , basme , pamflete . Cat pretuieste astazi sa fii natural , cat pretuieste astazi sa te pretuiesti pe tine ..... unii ar spune nimic , eu zic cu cat mai mult "nimic" cu atat incepe sa insemne totul .

Imi amintesc de o fata care credea ca poate avea totul in viata (nu mi -am facut probleme ca nu as avea unde sa -l pun - Ann Landers) , imi amintesc de o fata care nu doar credea ci stia ca poate zbura doar cu puterea mintii - nimeni nu m-ar fi putut contrazice , imi amintesc de o persoana care radea cand trebuia sa planga - prietenii credeau ca nu se intampla lucruri triste in viata mea si plangea cand trebuia sa rada - frumusetea mi se arata in viata uneori intr-un mod coplesitor . Imi amintesc de ea , spunea intotdeauna ceea ce gandea , nu a renuntat niciodata la o cauza doar pentru ca ii era frica , nu a facut polemica doar de dragul de iesi in evidenta ci pentru ca uneori a nu iesi in evidenta este un mod neiertator de a trai banal si de a renunta la sute de ani de lupta pt libertate si dreptate . Imi amintesc de o fetita pe cat de ambitioasa pe atat de firava , pe cat de decisa pe atat de naiva , pe cat de impulsiva pe atat de autocritica , pe cat de competitiva pe atat de solidara , pe cat de nerabdatoare pe atat de perseverenta .......... imi amintesc de fetitza respectiva , Doamne ce bine ca imi amintesc de ea - mi-era frica ca am pierdut-o !!!

Mi-era frica ....... mi-era frica ......... fetitza respectiva ar fi avut curajul sa se recunoasca pe ea insasi in oglinda , intr-o balta de ploaie , intr-o roua pe iarba , s-ar fi recunoscut oricunde - nu si eu ("mi-era frica , mi-era frica") . Mi-o amintesc - deci trebuie sa fie aici , mi-o amintesc - cateodata chiar o simt , in unele momente stiu ca e aici si ma tine de mana ; momentele astea sunt cele pe care le pretuiesc , momentele cand ea nu m -a uitat indiferent de ce am descoperit eu despre lume , despre unii oameni , despre o societate plina de prejudecati .

Focul din interiorul meu - este o fetitza

6 comentarii:

  1. Cred că o poți simți oricând. O poți chema.
    Ea e miezul tău, mai puternic decât orice.
    Atunci când nu știi ce să crezi, întreab-o.
    Dacă învățați să vorbiți, vei călări pe elefanții lui Dali, cu picioarele lor uluitor de lungi.
    A! Și vei fi invincibilă.
    Ce zici de asta?

    RăspundețiȘtergere
  2. :0 ce sa zic .... de asta?! ... zic ca procesul de invatare e inceput :) , exista doar o variabila - de timp ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-am promis că nu mai scriu după ce beau; risc prea mult să zburd pe câmpii elizee ciudate. Dar. Trebuie să scriu câteva rânduri.

    Cum ar fi să ȘTIM că toți zburăm la vârsta aceea, doar cu puterea minții? Că uităm să credem în miracole, după ce creștem?

    Bănuiesc visul de o cumplită putere.

    Omul poate face orice vis să zboare, căci aripile noastre sunt libere în imaginație. Imaginația e cheia vieții. Viața care ne stă înainte, e o operă ce se cere scrisă. Infinită. Din imaginația noastră ne construim, în ea ne căutăm. E singura limită reală a împlinirii noastre.

    La celălalt capăt al infinitului e nimicul. Nimicul e un vid în creație, în imaginație și în manifestarea ei.

    Dacă raiul e infinitul imaginației, locul unde puterea minții ne poate aduce orice împlinire, nu avem asta în această viață?

    Dacă iadul e nimicul, vidul imaginației, locul unde uităm de vis și de miracol, nu avem asta în această viață?

    Exploratori curioși ai înaltului și ai neantului, ne căutăm zilnic, tot așa cum îi căutăm pe cei care ne seamănă, miracole în efemerul și capriciosul miraj al sentimentelor, în alt miraj, mai mare, al timpului finit.

    ...

    Cam atât. S-a luminat, mă duc să-mi fac o cafea...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu stiu de ce ti-ai primis ca nu mai scrii dupa ce bei ..... scrii f bine in starea asta (in plus "sa zburd" si "campii ciudate" suna incitant , sau poate doar curiozitatea ma face sa cred asta ..dar nu cred:))

    Da, asa cum ai pus situatia , avem si rai si iad ..in viata asta , ramane de vazut unde alegem sa petrecem mai mult timp :)

    Intreb si eu ceva - cum ar fi sa reusim sa zburam indiferent de ...orice . Eu cred in miracole , cred in oameni , in posibilitati - probabil ca ceea ce ma intrebam eu este daca cred in mine . De fapt , STIU ca poti cunoaste (atinge) orice mintea poate imagina - ramane de vazut daca avem curajul sa credem ca meritam ...cel putin in unghiul asta ma situez eu :)
    Nu cred ca uitam sa visam , cred ca ni se face frica sa visam ...... pentru ca avem frica de esec . Muncesc pentru momentul in care o sa simt in toate madularele si din toata inima caldura in fata esecului : am citit undeva o poveste despre un profesor care construia impreuna cu studentii sai un pod , numai ca nu reuseau niciodata sa-l termine pt ca podul se prabusea. Incercasera de zeci de ori , iar de data asta parea ca totul decursese perfect ...insa din senin podul s-a prabusit iar . Profesorul a inceput sa sara in sus de bucurie - studentii credeau ca a innnebunit, dar el topaia si striga "Acum stiu unde am gresit!!!" :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Din păcate, nu mai am timp de o replică, deși mă mănâncă buricele degetelor. În trei ore trebuie să plec la mare...

    Să joci mereu pe cartea „totul sau nimic” este cel mai riscant, dar e singurul joc care merită. Cel puțin în opinia mea. E singura provocare adevărată.

    Nu ar trebui să ne intereseze miza, ci felul în care o atingem.

    Ai degete de Midas?

    RăspundețiȘtergere